Pentru cei ce ma fac sa ma inclin

Am spus ca voi reveni…si am facut-o. Intre timp s-a mai intamplat cate ceva…Cafeaua a fost bauta, efectul „muzicii” din vecini a trecut .La fel si dimineata in care m-am trezit indispusa. Acum e noapte. De foarte mult timp. Nu am insa de gand sa adorm in viitorul apropiat.Nu am nici ceva important de spus, de scris…. M-am obisnuit insa sa persist total aiurea.Ma gandeam asta-seara la oameni…la oameni in general si la cei de langa mine.Ce ne face oare sa zambim unei persoane ce nu are niciun rol definitoriu in vietile noastre? Faptul ca incearca de cele mai multe ori sa il obtina, sau faptul ca ii admiram stradania…? Ori poate…zambim la gandul ca nu va reusi niciodata sa insemne cat cei ce probabil au contat mai mult dar au meritat mai putin? Ei bine, stiu…e aberant ce spun. Nu-i niciun secret asa ca nu va mai obositi sa il rostiti la randul vostru. Ideea de baza era ca ridic prietenia si dragostea la rang de arte. poate singurele arte reale. N-as fi crezut sa mai conteze cineva, dupa cruda mea dezradacinare. Sa mai cunosc o alta notiune de „acasa”. Sa mai pictez oameni in culori, sa-i desenez si sa-i doresc aproape. Se pare totusi ca nu poti planifica nimic. Oamenii acestia exista. Se stiu. Unii au bloguri, unii nu…sau poate nu stiu eu de existenta lor. Sunt oameni simpli si frumosi…ce cateodata ma fac sa le spun ca ii iubesc, trecand peste neputinta-mi de iubire. Farama ceea ce-o mai am e de-ajuns pentru toti. Pana si pentru copilul acela ce ma face sa visez…Iar dupa atata timp constat ca inca mai pot visa …in culori.

In rest…gol si noapte-n cuvinte.

Morning sunshine

E primul meu post pe blogul asta. Mai am unul..insa e rezervat doar literaturii. Acesta insa, se doreste a fi unul strict social.Nu cred insa ca va si iesi asta.Nu stiu daca cineva il va citi vreodata sau nu, insa stiu cu siguranta ca acest aspect nu ma intereseaza atat cat sa-mi influenteze ideile.

De dimineata m-am trezit prost. Nu, nu proasta. Doar prost. Prea multa lumina…prea tare muzica pe care o uitasem inca de aseara neintrerupta. Nu ma deranjau toate acestea pentru ca as fi baut aseara, iar efectul dulce ar mahmurelii ar fi fost prezent….fiindca nu m-am atins de alcool in ultima vreme absolut deloc. Era psihicul cel obosit. Oboseala cauzata de traumatizantul zilnic.De cand ma stiu am fost depresiva. Acum timpul pare sa nu mai aiba deloc rabdare cu oamenii. Ilie Moromete observase asta oricum cu mult inainte de a ma naste eu :))

Dupa ce cu greu am reusit sa parasesc spatiul deloc odihnitor al dormitorul meu, am migrat inspre bucatarie. M-am izbit de unda bizara a inflentelor orientalo-tiganiate din vecini. M-am resemnat. Ma simteam aproape emo in incercarea mea de a ma ascunde de concret si a ma indesa undeva in intuneric, in mine. Inapoi in mine….da….asta chiar ar fi bine. Insa nu se poate. Sunt in razboi cu mine de ceva vreme. Nu ne mai intelegem, aproape ca nici nu ne mai vedem atat de des, iar asta de cand tot ce fac nu se mai confunda cu ce-mi doresc.

-voi reveni- …acum…chiar am nevoie de o cafea