…Pentru El….

O clipă de neatenție iar sentimentul ăsta îngropat sub carnea mea capătă forme de eternitate. Mă sperii la gîndul că te-as putea iubi pentru totdeauna. Nu ar fi noutate pentru nimeni…nu sunt statornică. Nu iubesc pe nimeni dincolo de momentul în care mă aflu fericită. Acum parcă totul e schimbat. Lumina din jurul meu a uitat să mai ceară intimitatea, pauza de reculegere. Culorile au devenit vii, iar cicatricile de pe trupul meu nu mai ard. Nici pașii nu îmi mai faciliteaza fuga. Nu mai vreau sa fug. Rămîn aici, fără să știu de ce. Ce mă ține pe loc. Dacă ești tu…te condamn. Te condamn să rămîi și tu în loc. Împietrit.Doar din propriu-mi egoism, din teama de a nu rămîne singură. A naibii, blestemată fie clipa în care m-am oprit să îmi calmez suflarea. Că te-am văzut pe tine acolo…tînăr și curat…e vina ochilor mei care nu știu altceva decît să mă trădeze. Că m-am apropiat prea tare…vina pașilor ce înaintează în ciuda mea semnalelor mele cerebrale, parcă. Iar restul…este toată vina ta. Acum…din toată eu ce-am fost, se scurg patetic dulcegării. Și-n toată scîrba asta pe care mi-o provoc, mă distrez copios în noua postură. Mă plac atît de tare încît m-aș putea ucide. Cum să îmi reiau eu libertatea cînd toată mă transform a ta? Cum să mai merg eu singură în drumul vieții mele cînd de-astăzi spun că nu mai sunt, ci suntem..?

Cum să mă lupt cu mine și să mă dobor cînd eu sunt tot ce mi-a rămas cu-adevărat din viață..? Cum să te condamn pe tine, să te blestem că exiști, cînd existența ta e singurul lucru care mă trezește zîmbind sincer, zi de zi?

Cît pot fi de stupidă…

Cît poți fi de absurd…

Și cît de bine-mi pare …c-atît mă vreau așa, încît nici nu-mi mai pasă de promisiuni ce mi le-am făcut cîndva, știindu-mă bolnavă de trecerea timpului.

Astăzi mă privesc de dinăuntru-nspre afară. Și e frumos și cald. Miroase a lumină. Iar tu, ești bun și-al meu. Astăzi nu privesc spre limite, ci doar spre celulele ce se divid în mine. Mă las cucerită. La ce bun să mă revolt? Oricum fără riscuri nu există vreo viață. Iar eu, astăzi, mi-o vreau înapoi pe a mea, cea pe care am renegat-o și-am blamat-o prea mult în ierii din trecut. Iar toată de atunci a fost un ieri. Și dacă astăzi prinde contur, e tot din vina ta. Și te iubesc…nu fiindcă mi-am impus, ci fiindcă așa a fost să fie. Pe perioadă nedeterminată….nelimitată…fii tu peste timp, bărbatul cu care voi străbate veșnicia..pe jos !